Marți, Noiembrie 24, 2020
Sindicatul eşti tu!     Un sindicat este puternic şi eficient atât cât membrii săi îl fac!     Fiecare din noi face sindicatul să fie ceea ce este!

METODOLOGIA - CADRU PRIVIND MOBILITATEA PERSONALULUI DIDACTIC DE PREDARE DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR ÎN ANUL ŞCOLAR 2019-2020. CLICK   AICI  .

Legislaţia în vigoare obligă cadrele didactice să urmeze cursuri pentru formare continuă şi dezvoltare profesională. După cum ştie toată lumea, instruirea asta nu e gratuită, ci cadrul didactic scoate bani din buzunar ca să urmeze cursurile. Şi banii aceia nu sunt puţini.

Ieri 22 oct.2018 Prefectura Valcea a găzduit sedinta Comisiei de Dialog Social .Tema dezbătută ,venită la propunerea presedintelui CNSLR -Fratia ,filiala Valcea -Florin Popa ,a fost "Decontarea cleltuielilor pentru naveta a cadrelor didactice și a personalului didactic auxiliar din inv. de stat al jud. Valcea .Domnul Florin Popa a arătat că sunt unități administrative care nu au decontat de ani de zile aceste cheltuieli desi există obligativitate prin legislatie in acest sens.S-a făcut referile la H.G.NR.569 /2015 dar și la alte acte normative.

Azi 26 sept  presedintele sindicatului a participat la sedinta cu directorii unitatilor scolare din judet organizată de conducerea I.S.J.Valcea.Cu acest prilej, in luarile de cuvant, acesta a sesizat problemele apărute in cateva localități unde primarii refuză decontarea navetei pentru colegii nostri navetisti. A rugat directorii să respecte metodologia care reglementează acest aspect. De asemenea presedintele sindicatului a adus unele completări atunci cand s-a discutat de spre costul standard per elev arătand că ,in continuare, acest cost trebuie imbunătățit si că, la mivelul ministerului, există o comisie, in acest sens din care fac parte si reprezentanti ai celor două federatii sindicale din educatie.

Stimati colegi ,

Avand in vedere noile reglementări legislative europene privind prelucrarea datelor cu caracter personal,suntem nevoiti să schimbăm si noi modul de acordare a creditelor la CAR SPIP Valcea:

-pentru acordarea creditelor trebuie să vă prezentați la sediul nostru impreună cu girantul (dacă vorbim de credite de pana la 10.000 lei ) sau girantii (pentru credite mai mari):

-la sediul nostru vă prezentati doar cu adeverintele (imprumutat si giranti) precum si cu codul iban in care să vă virăm creditul. Contractul de imprumut si angajamentele se completeaza la noi la sediu.

Multumim pentru intelegere !

 

Consiliul de Administratie al CAR SPIP Valcea

Avand in vedere că salariatii, de la CAR (I.F.N.) SPIP Valcea si de la sindicat, sunt in concediu de odihnă in perioada 23 lulie -17 august, vă rog să anunțati colegii care doresc credite in luna august, să depunnă cererile si documentele aferente, pană vineri 20 iulie. Pentru eventualele solicitări urgente se pot depune documentele in cutia postală de la usa sediului nostru si in perioada mai sus mentionate, acestea urmand a fi analizate si solutionate ulterior.

Cu stimă,
Florin Popa