Revoluţia în educaţie. Zece teme propuse de Sir Ken Robinson
December 12, 2015La Multi Ani!!!
December 23, 2015Pe data de 9 decembrie a.c. s-a desfăşurat Conferinţa Naţională a Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret ".
La întrunirea noastră au participat ca invitaţi dl. Gabriel Ispas -secretar de stat pentru invăţământul preuniversitar ,dl. Constantin Trăistaru -consilierul ministrului educaţiei şi d-na Stefanie Maria -inspector scolar general de la Hunedoara.
Domnul Constantin Trăistaru a dat citire mesajului transmis de către ministru educaţiei (acesta nu a putut participa în condiţiile -fac mentiunea că a fost invitat ).Din mesaj se constată că ministrul educaţiei doreşte o colaborare foarte bună cu sindicatele ,că se doreşte un parteneriat real şi nu are în calcul modificări importante legislative în domeniu, cel puţin pentru următorul an.
Dl. secretar de stat Gabriel Ispas ,în discursul său , a arătat că este de acord şi va susţine schimbarea rutei de finanţare a salariilor din invăţământul preuniversitar astfel încât aceasta să fie : minister-ISJ-unitate de învăţământ.Vă reamintesc faptul că în cadrul federaţiei noastre s-au ridicat de multe ori problemele pe care le avem cu primăriile şi consiliile locale.Tot dl. Ispas a exprimat speranţa că legea , care dă dreptul celor care nu au beneficiat de prevederile Legii nr.221/2008 şi ale Legii nr330/2009 cu privire la creşterile salariale cu aprox. 34%, se va aproba. De asemenea secretarul de stat a promis că se va ocupa de reglementarea sporulul de doctorat la nivelul tării. Se stie că sunt judeţe care plătesc acest spor în conformitate cu prevederile Legii nr.71/2015.
S-au pus întrebări din partea colegilor şi cei doi reprezentanţi ai ministerului au răspuns. Merită menţionată aici problema ridicată cu privire la normarea personalului didactic aux. si nedidactic din unităţile de invăţămant preuniversitar.Domnul Ispas a promis că se va da un nou ordin ,pentru că cel vechi este încă în vigoare, iar acest ordin nu va presupune reduceri de norme.
Acestea au fost in mare cele mai importante probleme pe care am considerat că trebuie să le cunoaşteţi . Sper şi eu că noul guvern avea cele mai bune intenţii în privinţa invăţământului.